‘CARTEA DELTEI DUNARII’ – un model de educatie pentru mediu

Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD) Tulcea a lansat in 22 noiembrie 2014 programul educational intitulat ‘CARTEA DELTEI DUNARII’ implementat in parteneriat cu Asociatia Euro Tulcea. Programul a primit avizul Inspectoratului Scolar Judetean Tulcea si s-a derulat, pe parcursul anului scolar 2014 – 2015, cu participarea a peste 500 de elevi, de toate varstele, din scolile municipiului Tulcea si din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii (RBDD).

Intregul program s-a bucurat de suportul financiar acordat de sponsorul oficial Apa Nova Bucuresti, filiala a grupului Veolia.

Derularea programului educational ‘CARTEA DELTEI DUNARII’ s-a realizat in contextul implinirii in acest an a 25 de ani de la declararea Deltei Dunarii ca Rezervatie a Biosferei si a avut ca principal obiectiv cresterea nivelului de cunoastere a elevilor asupra valorilor, functiilor si importantei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. Astfel, principalele activitati organizate cu elevii au urmarit informarea, documentarea, implicarea, dar si comunicarea pe tema conservarii, dezvoltarii durabile si protectiei ariilor naturale in scopul constientizarii si a celorlalti membri ai comunitatii: colegi, vecini, parinti, vizitatori.

Un moment important al programului educational a fost desfasurarea la Sulina, in perioada 10 – 16 august 2015, a taberei de educatie pentru mediu, CARTEA DELTEI DUNARII’ cu participarea reprezentantilor tuturor partenerilor in program. In cadrul taberei s-au desfasurat ateliere practice de indemanare constand in realizarea, prin tehnica origami, a diverse figurine specifice faunei si florei locale, crearea si realizarea unor articole de imbracaminte din materiale reciclabile ce au fost prezentate in cadrul unei parade a costumelor si a marsului de sustinere a protejarii si conservarii acestui impresionant taram Delta Dunarii. Au fost organizate excursii in teren pentru documentare si recunoasterea de catre elevii participanti a speciilor de flora si fauna, de pe traseele turistice terestre si navale din imediata apropiere a orasului, au fost completate fise de observatie.

In data de 13 august, a avut loc un Simpozion avand ca tema conservarea, dezvoltarea durabila si protectia ariilor naturale si, in special, a Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. La lucrarile simpozionului au participat elevi si cadre didactice, reprezentanti ai Comisiei Nationale a Romaniei pentru UNESCO, reprezentanti ai WWF Romania, fiind prezenti si Guvernatorul ARBDD-domnul Lucian Eduard SIMION si Primarul orasului Sulina-domnul Aurel DIMITRIU. In cadrul simpozionului elevii au sustinut prezentari despre geneza, biodiversitatea, activitatile traditionale, retete culinare, legende din Delta Dunarii, informatii culese de catre elevi sub indrumarea si coordonarea profesorilor. A fost prezentat un moment artistic, o sceneta avand ca tema un proces privind incalcarea unor norme ecologice, cantecele, au fost recitate poezii. La finalul simpozionului domnul Guvernator a felicitat participantii pentru implicare si a inmanat diplome. Cu prilejul organizarii acestei tabere copiii au putut interactiona, socializa si participa la diverse activitati desfasurate in aer liber, cautari de comori, inaltare de zmee, nu in ultimul rand au facut schimb de idei si informatii.

Rezultatele si concluziile programului educational ‘CARTEA DELTEI DUNARII’ se vor materializa intr-un Ghid de bune practici pentru scolile tulcene. Acesta se doreste a fi un material complet ce va oferi profesorilor de la clasele primare si gimnaziale, si tuturor persoanelor interesate (formatori, parinti, organizatii de mediu/ educatie), un instrument de lucru care sa sprijine procesul educativ necesar formarii unei noi generatii de tineri responsabili fata de mediul inconjurator.

 
 
 
Iti place acest articol? Trimite-l mai departe.
Publicat de: 
drumetiimontane